NUMAI ÎMPREUNĂ VOM FACE SCHIMBĂRI PENTRU PLANETA NOASTRĂ!

Gimnaziul ,,Victor Ciutac” s. Șirăuți a fost selectat în programul de dezvoltare instituțională și educație ecologică: Green School, parte a proiectului ,,Abilitarea cetățenilor din R Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), finanțat de către UE.
Am aplicat la acest proiect, fiindcă Pământul este singura casă a speciei umane și datoria fiecărui om este de a o proteja prin orice mijloace posibile, iar instituțiile de învățământ trebuie să fie promotorii activităților de informare și promovare a bunelor practici, de implicare în rezolvarea problemelor de mediu; pentru a completa cunoștințele în domeniul ecologic, pentru a afla despre bunele practici de participare civică pentru dezvoltarea locală durabilă și protecția mediului, eficienței energetice și pentru a ne implica și mai activ în activități de protecție a mediului înconjurător.
Suntem siguri că activitățile în care sunt antrenați elevii îi vor motiva să adopte o poziție și mai fermă în acțiunile de protecție a mediului înconjurător, nu doar în cadrul activităților desfășurate în instituție, ci și în comunitate.
În perioada 19-20 octombrie a avut loc instruirea online la subiectul Green School pentru cadrele didactice implicate în proiect: Marusic Stela, director, învățământ primar, Jocot Nina, director adjunct educație, profesor de educație tehnologică, Ceban Rodica, director adjunct instruire, profesor de educație pentru societate, Minciuc Elena, profesor de geografie.
La 01.11.2021 profesorii participanți la proiect au organizat pentru elevii din clasele a V-IX-a, în număr de 30 elevi, activitatea de follow-up/workshop la subiectul Green School. Acești elevi, alături de profesorii din gimnaziu, vor promova campanii de sensibilizare a comunității școlare și locale referitor la problemele de mediu.
Concomitent a demarat și campania de promovare a subiectului ecologic prin distribuirea de pliante informaționale în toate instituțiile publice, punctele comerciale și panourile informaționale din localitate.
Adresăm comunității școlare și locale îndemnul la acțiuni pentru protecția naturii.
NUMAI ÎMPREUNĂ VOM FACE SCHIMBĂRI PENTRU PLANETA NOASTRĂ!